|
Sprijin pentru întreţinerea Cimitirului Eroilor
Marti, 31 August 2010 Pensionarii au solicitat astăzi, în cadrul comitetului consultativ de dialog civic pentru problemele vârstnicilor, sprijinul autorităţilor locale în vederea întreţinerii Cimitirului Eroilor. La întâlnire au participat Ramona Antonescu, şef Serviciu Monitorizare din cadrul Instituţiei Prefectului, Mircea Marian, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Pensionarilor, Mircea Bliderean, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere. Mircea Bliderean a subliniat faptul că Cimitirul Eroilor se află din nou într-o stare dezastruoasă, plin de buruieni şi arbuşti, deşi în urmă cu câteva luni pensionarii au curăţat locul. Acesta a solicitat sprijinul autorităţilor pentru îngrijirea cimitirului. Mircea Marian, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Pensionarilor a spus că urmează Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice pe 1 octombrie şi a solicitat sprijin pentru organizarea evenimentelor dedicate vârstnicilor. Acesta a spus că doreşte ca membrii asociaţiei care au pensia sub 500 de lei să primească pachete.
POSTEAZA COMENTARIUL TAU
Responsabilitatea juridica revine in totalitate autorului. Pareri (0)
Vizite : 217 |
|
PERICOL DE INUNDAŢII?
Vineri, 10 Februarie 2012 In dimineata zilei de 9 februarie, prefectul judetului Radu Giurca, a convocat la sediul Agentiei Nationale de Imbunatatire Funciara Satu Mare, o sedinta cu toti directorii de institutii ce au respons ... CARTEL ALFA EXPUNE CAZUL ELECTROLUX
Vineri, 10 Februarie 2012 Bogdan Hossu, liderul CSN Cartel Alfa, a solicitat in mod public Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale sa intervina in solutionarea conflictului de munca de la Electrolux Satu Mare. CN ... LOCURI LIBERE LA CĂMINUL DE ZI SF. IACOB
Vineri, 10 Februarie 2012 Organizatia Caritas Satu Mare informeaza ca in Caminul de zi Sf. Iacob pentru varstnici sunt locuri libere. Prin programele sale de ingrijire a varstnicilor organizatia asigura servicii axate pe nevoi ... VREMEA CONTINUĂ SĂ FIE RECE
Vineri, 10 Februarie 2012 Dupa gerul naprasnic care s-a abatut asupra Romaniei si a adus temperaturi foarte scazute, iata ca meteorologii au emis si o atentionare cod galben de ninsori care, de vineri, vor acoperi toata tara, ... Carnaval la Gradinita nr. 5
Vineri, 10 Februarie 2012 Prescolarii de la Gradinita nr. 5 s-au costumat pentru a alunga gerul din aceasta iarna si acest anotimp rece si pentru a lasa loc unei primaveri insorite. In cele mai diverse costume, confectionate d ... Cursuri pentru 102 rromi
Vineri, 10 Februarie 2012 Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Satu Mare anunta inceperea unor cursuri pentru rromi. In perioada imediat urmatoare incep cursuri pentru lucratori in structuri pentru constructii -54 ... Ziua europeana a nr.112
Vineri, 10 Februarie 2012 Data de 11 februarie marcheaza ziua europeana a numarului unic de urgente 112. Numarul 112 este comun in toate cele 27 state europene si se foloseste pentru a contacta gratuit serviciile de urgenta di ... Farsang la Liceul German
Vineri, 10 Februarie 2012 Costumaţi care mai de care, copiii isi doresc să alunge iarna şi gerurile aspre pastrand traditia Farşangului, aşa cum este denumit obiceiul, acesta fiind ultima petrecere în ... Ziua lui Darwin
Vineri, 10 Februarie 2012 Muzeul Județean, Asociația E-Consult și Societatea Carpatină Ardeleană Satu Mare a organizat vineri, 10 februarie, de la ora 11.00, o sesiune de comunicări știin ... Prietenii Muzeului Judetean
Joi, 09 Februarie 2012 Muzeul Judetean Satu Mare a organizat joi, 9 februarie, o conferinta de presa dedicata infiintarii Asociatiei Prietenii Muzeului Judetean Satu Mare. Asociatia i-a fiinta in data de 16 martie 2012, ... Detinutii la Biblioteca Judeteana
Joi, 09 Februarie 2012 Un număr de şapte deţinuţi de la Penitenciarul Satu Mare au desfăşurat joi, 9 februarie activităţi de voluntariat în incinta Bibliotecii Judeţene Satu Mar ... Implica-te si tu!
Joi, 09 Februarie 2012 Pentru promovarea campaniei de influentare a politicilor publice privind transparenta decizionala a fost organizata o conferinta de presa la sediul Cemerei de Comert, Industrie si Agricultura Satu Mar ... Cupa Protectiei Civile
Joi, 09 Februarie 2012 Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Somes Satu Mare organizeaza diferite intreceri sportive in cadrul Cupei Protectiei Civile, care va debuta vineri si se va incheia pe 28 februarie, la f ... Vitralii - lumini şi umbre la chioscurile de ziare
Joi, 09 Februarie 2012 Revista "Vitralii - lumini şi umbre" aajuns în reţelele de difuzare a presei din Satu Mare. Dupa cum am prezentat intr-un grupaj de stiri precedent a aparut numarul numărului 9 al re ... ZILELE CEAIULUI FIERBINTE S-AU PRELUNGIT
Joi, 09 Februarie 2012 Actiunea zilelor ceaiului fierbinte, organizata de catre Caritas in parteneriat cu Serviciul de Ajutor Maltez Satu Mare, continua si in aceasta perioada intrucat conditiile meteorologice din tara fac ... TSD CERE ALEGERI ANTICIPATE
Joi, 09 Februarie 2012 La fel ca in fiecare saptmana Organizatia de Tineret a Partidului Social Democrat Satu Mare a sustinut la sediul sau o conferinta de presa. De data aceasta presedintele TSD filiala judeteana, Ciprian ... ÎN ATENŢIA CETĂŢENILOR
Joi, 09 Februarie 2012 Primaria municipiului Satu Mare a postat astazi pe site-ul sau un mesaj in atentia cetatenilor, semnat de catre primarul Iuliu Ilyes. Acesta spune ca avand in vedere faptul ca in ultima perioada de ti ... INTERZIŞI LA LOCUL DE MUNCĂ
Miercuri, 08 Februarie 2012 Patronatul Electrolux a trecut la metode de intimidare. Cei 800 de angajati nu au fost lasati sa intre azi dimineata in fabrica pe motiv ca aceasta este inchisa timp de 3 zile. Acest anunt a fost facu ... UN 2011 DIFICIL PENTRU EVIDENŢA PERSOANELOR
Miercuri, 08 Februarie 2012 Astazi in sala de sedinte a Primariei a avut loc bilantul activitatii Directiei pentru Evidenta Persoanelor Satu Mare, pe anul 2011. Au participat, directorul institutiei Ionel, Torja, seful Serviciu ... Port şi deţinere ilegală de pistol cu gaze anchetate de poliţişti
Miercuri, 08 Februarie 2012 Doi tineri, de 17 şi 18 ani, din Gherţa Mică, sunt anchetaţi de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase sub aspectul comiterii infrac ...
|