|
Ziua internationala a comemorari copiilor
Luni, 18 Octombrie 2010 Sute de lumânări au fost aprinse vineri seară, de la ora 19.00, în curtea Muzeului de Artă din municipiul Satu Mare pentru a comemora bebeluşii şi copiii trecuţi în nefiinţă înainte sau după naştere. Acţiunea de comemorare a fost organizată în 15 localităţi din ţară, simultan, dar şi pe întreg mapamondul. Lumânările au ars timp de o oră, fiind aranjate sub forma unui înger, dar şi sub forma însemnelor organizaţiei E.M.M.A. Zilei Internaţionale a comemorării bebeluşilor şi a copiilor, a fost sarbatorita si la Satu Mare , de toti satmareni care au venit si au aprins o lumanare in cadrul evenimentului organizat de catre asociatia EMMA. Toti cei prezenti profund emotionati au aprins lumanari langa cele 250 aprinse de catre organizatori si au participat la o scurta slujba religioasa oficiata de un sobor format din trei preoti. Paula Por, reprezentanta organizaţiei EMMA, i-a îndemnat pe părinţii care şi-au pierdut copilaşii să îşi spună povestea pentru a se descărca. Ea a fost prima care a făcut acest lucru. Paula a povestit celor prezenţi despre fiica sa Gabriela, născută prematur, având doar 900 de grame şi care a trăit doar 12 zile. In România este primul an în care se organizează aceasta mişcare, la iniţiativa Biancăi Brad, fondatoarea organizaţiei, eveniment care si in Satu Mare a adunat peste 30 de parinti si copii veniti sa aprinda o lumanare pentru copilasi plecati prea devreme dintre noi. Mişcarea de sprijinire a celor care trec prin pierderea unei sarcini sau a unui copil a început în Statele Unite în anul 1988 când preşedintele Ronald Reagan a declarat oficial luna octombrie ca fiind luna comemorării bebeluşilor şi copiilor decedaţi. În 2002, la iniţiativa unui grup de părinţi, ziua de 15 octombrie a fost declarată în toate statele americane Zi oficială pentru comemorarea bebeluşilor şi copiilor. An de an mişcarea s-a extins ajungând acum să acopere toate continentele. Organizaţia E.M.M.A. - Eternul Miracol Materna Alinare, este o organizaţie neguvernamentala non-profit, care sprijină familiile ce trec prin drama pierderii unui copil şi, în mod special, pe cele care îşi pierd copilul înainte de nastere.
POSTEAZA COMENTARIUL TAU
Responsabilitatea juridica revine in totalitate autorului. Pareri (24) Autor : cHXmjsMDvKeFpvpV for the kind words! Yes, that is our Elsa. She is a sweetie.Yes, I have. I haven\'t eaten any that came in this pcrliautar kit, but I have eaten Mountain House products before. Yes, they are good! I believe I have had their lasagna and their blueberry cheesecake at least. Hard to keep track because I have had other meals from other makers too. I remember that the ones I had were good! You know, not your mother\'s lasagna, but on a 3 day kayak trip.. pretty good! (25-04-2012,17:41) Autor : Paula Si in acest an fie ca ai pierdut un copil inainte sau dupa nastere la cateva minute sau la varsta adulta, fie ca doar vrei sa sustii parintii care au pierdut un copil te astepteptam sambata 15 Octombrie 2011 ora 19 sa aprindem lumanari si sa ne rugam pentru sufletele nevinovate la Satu Mare in curtea Muzeului de Arta. Voi fi acolo cu tot sufletul si toata daruirea mea, in memoria fetitei mele Gabriela Catalina plecata din aceasta lume mult prea devreme si a milioanelor de ingeri care infrumuseteaza cerul ... Zbor lin si multa lumina ingerasi iubiti (13-10-2011,11:36) Autor : vKFlSVbsTltVPsgF zithromax 6029 cheap auto insurance =-[ (02-06-2011,05:56) Autor : gSPworNqwgUIsCXvL apothecure and colchicine and richard bailey rhrih levitra svvoi propecia >:O (02-06-2011,02:55) Autor : sKfJoZlZajcXwrvu online pharmacy ultram mozilla >:]]] acompliaAR mlxx cymbalta results 9888 (01-06-2011,05:55) Autor : FTdiSufiRivMQVCGz valtrex 118 nexium coupons 59889 (31-05-2011,04:50) Autor : eUANCeVSIzPXZPRkYTf business insurance =-( car insurance in florida 509863 state auto insurance aift (31-05-2011,04:02) Autor : DKYBJaGsphCqFngVSdA buy deine nachricht site tramadol vliag accutane online pharmacy 7747 internet pharmacy propecia soma zoloft :P (29-05-2011,06:07) Autor : ckXOZHIOc auto insurance quotes :-]]] health insurance quotes online lrrtub car insurance %-D (29-05-2011,04:55) Autor : dyveFmmAZeYCLt pharmacy degree buy tramadol %((( nexium vlzbg cialis tadalafil eehwb (26-05-2011,05:26) Autor : gXcqVcuBYETM tramadol 4524 levitra oto seroquel %(( (25-05-2011,04:20) Autor : VZCIvTjJY cheap car insurance 59941 life insurance quotes >:)) car insurance quotes =-O (25-05-2011,03:43) Autor : FsywaGbscJLLh health insurance %) infinity auto insurance :-P home insurance >:OO (24-05-2011,04:02) Autor : FWIdzSIzrQfKifX lexapro and alcohol >:-O 1000 mg valtrex tablets buy 9094 cialis :-OO (23-05-2011,04:31) Autor : zFknEQdU auto insurance 8-) auto insurance rates 10306 auto insurance 8794 (22-05-2011,09:20) Autor : cBHwsJrvekFOfpzOPl buy propecia on line consultation 8OO viagra dmcl (21-05-2011,06:20) Autor : qJglTttPmI affordable car insurance :-D health insurance =-[ auto insurance quotes 89690 (21-05-2011,02:49) Autor : GTUXhOuVeuE play slots =[[[ air tickets 8))) (18-05-2011,08:42) Autor : vgoTraxdywH whole life insurance policies rpfti life insurance quotes 8-] car insurance quotes fiz (18-05-2011,05:43) Autor : HHbGCWvMNFpGl cheap auto insurance dhgk life insurance 88913 home insurance 854 (17-05-2011,17:58) Autor : wqjsdYJjPn low cost life insurance 337 car insurance 07316 auto insurance quotes rowmy (14-05-2011,13:49) Autor : tOVkBeneoPnSBJnILz life insurance quotes 349 carinsurance 8DD auto insurance quotes =]] (13-05-2011,15:45) Autor : ParZWWhplgMeCaCRxD l7CnMz , [url=http://vaqqixjwnlip.com/]vaqqixjwnlip[/url], [link=http://nxmubbpnmoei.com/]nxmubbpnmoei[/link], http://plijgvvhzqnf.com/ (06-05-2011,16:17) Autor : QcSsMkCo irGJRk dhbcvoiotiul (05-05-2011,16:30)
Vizite : 521 |
|
Parada Florilor la a patra ediţie
Joi, 17 Mai 2012 Respectând tradiţia începută din anul 2007, în vederea marcării evenimentului ecologic din 22 mai Ziua Parcurilor, APM Satu Mare va organiza cea de a IV a ediţie a Paradei ... S-a deschis Fabricat in Satu Mare
Joi, 17 Mai 2012 Asociatia Economica Germano-Romana Satu Mare, in perteneriat cu Asociatia Camera Mestesugarilor si Grand Mall cu sustinerea Primariei municipiului resedinta de judet, organizeaza in perioada 17 19 ... Un nou tel atins!
Joi, 17 Mai 2012 Satmarenii vor putea pleca din data de 4 iunie in Torino si Venetia direct de pe Aeroportul Satu Mare. Blue Air va opera 2 curse pe saptamana de la preturi incepand de la 20 de euro. Meritul acestor d ... Curs de apicultor la Camera Agricolă
Joi, 17 Mai 2012 Aproximativ 30 de persoane au finalizat joi cursul de apicultor, organizat de către Camera Judeţeană Agricolă Satu Mare. La cursul final au participat preşedintele Consiliului ... Reinvie Aerodromul Satu Mare
Joi, 17 Mai 2012 Joi, 17 mai 2012, la sediul Aeroclubului Teritorial Satu Mare, Adrian Stef, in calitate de vicepresedinte al Consiliului Judetean Satu Mare, a organizat un briefing de presa cu prilejul vizitei reprez ... ŞCOALA SECOLULUI XXI LA SATU MARE!
Miercuri, 16 Mai 2012 Aparatura moderna a secolului XXI incepe sa patrunda in scolile si liceele satmarene. Mai mult decat atat judetul nostru este printre primele si putinele din tara care a trecut la fapte in ceea ce pri ... GIMNASTICĂ LA CENTRUL DE ZI SPERANŢA
Miercuri, 16 Mai 2012 In perioada 14 20 mai 2012 se marcheaza in Romania Saptamana Nationala a Voluntariatului. Cea de-a XI-a editie a acestei saptamani este organizata de catre Pro Vobis - Centrul National de Resurse p ... Scoala cu clasele I - VIII Grigore Moisil Satu Mare la faza nationala a concursului Şanse europene la educaţie şi formare
Miercuri, 16 Mai 2012 Elevii clasei I- a A ai Scolii cu clasele I - VIII Grigore Moisil Satu Mare s-au calificat la faza naţională a concursului Şanse europene la educaţie şi formare. Elevi ... Noaptea Alba a Muzeelor
Miercuri, 16 Mai 2012 Muzeul Judeţean Satu Mare, are plăcerea să vă invite să participaţi la manifestările organizate cu prilejul Zilei internaţionale a muzeelor-18 Mai şi a Nop ... Cu un pas inainte
Miercuri, 16 Mai 2012 Spiritul civic este prezent in populatie si acestia dau dovada tot mai des ca vor sa schimbe ceva in mediul in care traiesc. Exemplul pe care fiecare din noi ar trebui sa-l urmam este cel al jandarmul ... Sub conducerea prefectului Eugeniu Avram
Miercuri, 16 Mai 2012 Pregătirile pentru alegerile locale au fost analizate de Comisia tehnică judeţeană Satu Mare Sala mică a Palatului Administrativ a găzduit, în data de 15 mai, şedi ... În Satu Mare se deschide un centru de reabilitare şi dezvoltare
Miercuri, 16 Mai 2012 Asociaţia Surorile de Caritate Sf. Vicenţiu deschid un centru de reabilitare şi dezvoltare în Satu Mare. Înfiinţat de marele episcop Hám János, Asociaţia Surorile de Cari ... Spune NU votului ilegal
Miercuri, 16 Mai 2012 Miercuri, 16 mai, Politia, Politia de Frontiera, Jandarmii si Pompierii si-au unit fortele intr-o campanie de informare si constientizare a satmarenilor asupra consecintelor mitei electorale si a votu ... 300 DE ANI DE ISTORIE A ŞVABILOR SĂTMĂRENI
Marti, 15 Mai 2012 In perioada 18 20 mai se va sarbatori in municipiile Satu Mare si Carei, implinirea a 300 de ani de istorie a svabilor satmareni. Celebrarea jubileului 300 de ani de la colonizarea svabilor satmare ... FAZA FINALĂ PE LICEEE A SANITARILOR PRICEPUŢI
Marti, 15 Mai 2012 Marti 15 mai in incinta taberelor scolare Satu Mare a avut loc faza finala pe licee a concursului national Sanitarii Priceputi. Sanitarii Priceputi este singurul concurs pentru sanatate si prim aj ... IREX DEZVOLTĂ PROGRAMUL BIBLIONET
Marti, 15 Mai 2012 Biblioteca Judeteana Satu Mare si Asociatia Nationala a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din Romania, filiala Satu Mare, a organizat astazi 15 mai in Sala Multimedia, a doua sesiune de pregati ... 288 de angajari dupa bursa
Marti, 15 Mai 2012 Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Satu Mare, a pus la dispozitia persoanelor participante la bursa generala a locurilor de munca un numar de 443 de locuri de munca la nivelul judetului ... Expo 2012: Fabricat în Satu Mare
Marti, 15 Mai 2012 Asociaţia Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord-Vest (DRW-SM) în parteneriat cu Asociaţia Camera Meşteşugarilor şi Grand Mall Satu Mare, cu susţine ... Ţigări de contrabandă ascunse în locaş special amenajat
Marti, 15 Mai 2012 Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Halmeu I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit peste 950 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, ascunse ... Muniție în stare de corodare găsită la Bercu Roșu
Marti, 15 Mai 2012 În cursul dimineții trecute, un sătmărean de 65 de ani a găsit mai multe cartușe în timp ce demola o cabană din Bercu Roșu. Bărbatul a sesizat Poliția p ...
|